Dincolo de aspectele caragialesti ale crizei politice declansate dupa "bifarea" obiectivului aderarii la UE a tarii, recunoasterea, de catre directorul SIE, Claudiu Saftoiu, a faptului ca subalternii sai au efectuat interceptari telefonice fara mandat din partea Justitiei ar avea intr-o tara normala (cum din pacate nu este cazul Romaniei nici dupa 1 ianuarie 2007) un efect de uragan asupra vietii politice.
O paralela cu celebrul scandal care a condus la demisia, pentru a nu se supune umilitoarei proceduri de "impeachment" in Senat, a presedintelui american Richard Nixon se impune, cu atat mai mult cu cat Saftoiu a fost, inainte de a deveni director al SIE, consilier prezidential.
Nu se va intampla insa nimic similar pe malurile Dambovitei, unde confruntarea politica a degenerat intr-o criza constitutionala, in mai putin de trei luni protagonistii politici transformand practic Curtea Constitutionala in arbitru cu voie sau fara de voie al disputelor politicianiste care vizeaza mentinerea sau, dupa caz, acapararea controlului asupra unor parghii ale puterii politice.
Cel mai grav lucru insa este faptul ca batalia politica ce aduce mai degraba cu o partida de catch decat de lupta desfasurata cu respectarea unui regulament se desfasoara pe fondul paralizarii de facto a politicii externe a tarii si a administratiei locale ori centrale care ar trebui sa transforme in realitate injectarea fondurilor europene, atat cat sunt (insuficiente!), alocate Romaniei.
Ingrijorator este si faptul ca multi comentatori politici si chiar factori de decizie sustin ca paralizia politica nu ar avea niciun efect negativ asupra economiei, care ar fi pasamite solida datorita sustinerii (reale) a leului de catre muncitorii romani din strainatate, prin sumele trimise celor de acasa. Acestia ignora insa, voit sau nu, faptul ca tara noastra sta pe o veritabila bomba cu ceas, numita consum peste ceea ce isi permite, pe datorie, si deficit comercial.
Aceasta bomba poate "detona" in orice moment, intrucat nimeni nu poate aprecia momentul intoarcerii conationalilor nostri acasa si, implicit, al "secarii" izvorului de valuta injectata in sistemul bancar romanesc. ¥ara noastra se afla, de fapt, intr-o cursa contra cronometru al carei scop este transformarea economiei tarii intr-una capabila sa produca bunuri si servicii care sa echilibreze balanta comerciala sau cel putin sa reduca deficitul urias al acesteia (peste 12 miliarde de euro in 2006) inaintea producerii unui astfel de soc valutar.