Suntem un popor de oameni glumeti - asta cand nu ne vine sa ne sinucidem in prag de sarbatori. Atat de glumeti (nu in sensul de "glumeti" care necesita internare la Palazu) incat ni se pare o simpla joaca sa spunem ca am fost cu presedintele tarii la femei. Ar fi inutil de explicat ca, oricat ne-am dori sa facem bascalie de presedinte, pe care poate nu-l suportam, este de-a dreptul inadmisibil sa ne permitem "spriritualitati" de genul "am fost cu Basescu la femei". Ne tragem de sireturi, facem glume dintre cele mai nesarate - lucruri care se fac in cercul de prieteni, hai, poate si in cadrul unei manifestari cu caracter oficial, dar cu conditia care cei carora ne adresam sa ne fie nu neaparat prieteni, dar macar amici sau cunoscuti despre care stim sigur ca tin la "tavaleala". Apoi, este de la sine inteles ca toti "porumbeii" care ies pe gura nu trebuie sa "falfaie" pe la urechile presei - desi asta constituie deliciul nostru, al jurnalistilor. In cazul primarului care s-a laudat cu "potenta", minunea declarata sub forma unei glume s-a transformat intr-un articol de toata frumusetea. "Bietul" primar n-a luat in calcul ca nu toate lucrurile pot ramane la stadiul de "off the record", mai ales ca n-a solicitat in mod expres asta. Si chiar si asa... limita a fost intrecuta. Nu ca ii iau apararea lui Basescu, nici nu ma intereseaza in conditiile date daca omul chiar a calcat stramb, dar ca un parlit de primar sa afirme asemenea catastrofe despre presedintele Romaniei, deja este prea mult. Aruncam insa, de prea multe ori, prea usor cu vorbe. "Mai, animalule!" sau invitatia lui Nastrase a-i fi numarate ouale, ori "Ciocu' mic, noi suntem acum la putere"... sunt cateva din exemplele "soft" de exprimare la romani. De fapt, astea n-au fost glume, au fost vorbe aruncate la suparare si crezute cu tarie de cei care le-au spus. Dar ele nu sunt mai putin rele decat glumele, ba chiar mai rele uneori. Si tot noi, romanii, avem o vorba si pentru vorbele astea: "Vorba bate... dosul". Cu alte cuvinte, sutem constienti de raul pe care ni-l pot aduce cuvintele aruncate aiurea, dar nu ne putem abtine. Colcaie sangele in noi si ne mananca limba sa-i facem pe ceilalti sa rada. Avem uneori iesiri de bufoni, convinsi fiind, cel mai probabil, ca asa se destinde atmosfera si intram in gratiile celor de langa noi. Oare cat ne ajuta chestia asta sau oare cat mai e pana la a spune ca am fost la femei cu presedintele?