Daca in anii 1970 discursul ecologist era mai degraba asociat cu "pustimea rebela", cu fenomenul hippy ori cu excentricitatea specifica savantilor care isi petrec in laboratoarele sau bibliotecile unde studiaza mai mult timp decat in afara acestora, ultimele trei decenii au schimbat radical aceasta perceptie.
"Acaparata", in mod abuziv, de forte politice radicale de stanga, poate si cu complicitatea obtuzitatii unor politicieni si intelectuali cu vederi de dreapta, dezvoltarea economica a omenirii in conditiile respectarii unor restrictii le-gate de necesitatea vitala a conser-varii echilibrelor, extrem de fragile, care fac din Terra planeta apta pentru viata pe care o cunoastem, se constituie, probabil, in cea mai serioasa tema politica a secolului al XXI-lea.
Controversa dezvoltare economica (presupunand, inexorabil, si poluare) contra ecologie, fara a se constitui chiar intr-o absoluta incompatibilitate, pleaca de la cateva fapte reale.
In primul rand, nici socurile petroliere, nici razboaiele din Golful Persic, introducerea surselor de energie nepoluanta, nici cresterea ponderii curentului electric de origine nucleara in totalul celui consumat la nivel mondial nu au reusit sa reduca decat in mod nesemnificativ importanta hidrocarburilor (si in primul rand a petrolului) pentru economia mondiala.
Apoi, fenomene ca reducerea calotei glaciare arctice cu circa 60.000 de kilometri patrati, temperaturi-record la nivel mondial sau intensificarea atat a producerii, cat si a fortei distructive a uraganelor in toate cele trei oceane implicate sunt dovezi imposibil de contestat ale impactului devastator al factorului antropic asupra mediului.
In sfarsit, dar nu mai putin important, armonizarea celor doua necesitati presupune o fundamentare economica solida care sa mearga dincolo de interesul natio-nal imediat, o regandire a fiscalitatii in sensul "deplasarii centrului de greutate de pe taxarea muncii si a profitului pe taxarea poluarii", sacrificii economice la care, spre exemplu, sunt dispuse UE, Japonia si chiar China, dar reticente Statele Unite, Canada si Rusia. Semnificativ, noua strategie energetica a UE vizeaza cresterea ponderii "energiei regenerabile" la 20 la suta din total pana in 2020, iar China, care nu este obligata de Protocolul de la Kyoto (fiind stat in curs de dezvoltare), are un program propriu de reducere a poluarii, pe care, e drept, nu l-a putut respecta.